Am deschis fereastra şi am lăsat visul să mă inunde... Creaţia era în faţa mea, în mine şi cu mine. Văzându-i culorile, i-am simţit rostirea... Cuvinte de Lumină infinită ...

marți, 26 august 2008

Copiii ne aduc aminte de noi...

Am fost odata copii... Mie mi se pare ca a trecut o eternitate de atunci. Imi aduc aminte cu drag jocurile ce le jucam, de increderea pe care o aveam, de rasetele ce nu conteneau din zori si pana-n seara. Ne deschideam sufletul cu drag oricui si ii spuneam ceea ce gandeam, ceea ce simteam, fara grija de a fi "etichetat" gresit.

Am crescut, vremea a trecut. Ne trezim dimineata si uitam sa zambim zilei ce-a inceput. Uitam sa zambim celor dragi si plecam morocanosi la "munca" - munca ce ni se pare o corvoada ce ar trebui sa inceteze... Increderea in noi ni se macina de-a lungul timpului. "Greutatile" pe care le cream, ni se par de netrecut. Mereu si mereu vrem o schimbare. Iar cand schimbarea se produce, incepem iar lamentarile. Nimic nu ne poate multumi. Vremea, noi insine, oamenii din jur, conditia sociala... ma opresc aici, toate sunt nemultumiri care ne rod sufletul. Poate ajungem in anumite momente sa ne indoim de Bunul Dumnezeu...

Si, aici apare in scena Alexandru. Sunt convinsa ca l-ati vazut la Codul lui Oreste. Alexandru, ca si altii copii ai acestor vremi, au venit sa ne aduca aminte ce suntem de fapt. Trei sfaturi dat Alexandru, cu o intelepciune provenita dintr-un suflet curat si etern:
1. Sa iertam din tot sufletul
2. Sa avem incredere in noi insine
3. Sa avem credinta in Bunul Dumnezeu
Nimic mai adevarat. Totul atat de simplu.
Iertarea este cheia pacii din noi. Iertarea pentru tot ce inseamna viata in jur si iertare pentru noi insine. Iertarea este inceputul iubirii...
Increderea care muta muntii din loc este inceputul credintei. Credinta care nu tine neaparat de dogmele religiei, credinta existentei luminii.

Niciun comentariu: