atat de simpla si-atat de complicata...
Cunoastem oameni in viata, care ne definesc. Fiecare isi gaseste "perechea", cel/ cea cu care rezoneaza, in acord cu ceea ce este si ceea ce cauta.
Adeseori, "perechile" sunt trecatori. Sunt aceia care ne amintesc ceva despre noi insine, cei ce ne lamuresc CINE SUNTEM.
Altadata, raman langa noi... De-a lungul anilor, constatam ca sunt langa noi ca sa invete ceva sau sa invatam ceva. Cand am invatat suficient, cand cele ce trebuiau lamurite si insusite au fost intelese pe deplin, intervine ruptura. De cele mai multe ori continuam sa traim cu "perechea" noastra, dar in universuri separate. Si, vai, nu ne mai putem atinge... Ne-am regasit un timp in cel de langa noi, dar, reamintindu-ne cine suntem si ce suntem am ajuns sa ne izolam in noi...
O data in viata intalnim un om... un om cu care am vrea sa fim la infinit. Sa ne regasim in fiecare dimineata, pana cand ne vom topi in eternitate. Un om ce ne aduce soarele in ochi, iubirea in suflet, un om alaturi de care ai putea vorbi infinit si ai putea tace infinit... Un om pe care il simti ca fiind al tau, TU intr-o alta forma. Din pacate, cel mai ades, omul acela nu poate fi cu tine. A trecut si el prin viata pana te-a gasit, s-a gasit intai pe el apoi a inceput sa caute intregul...
Si cum ramane atunci cu "si au trait fericiti pana la adanci batranete"... ?
- va urma - ?
