Am deschis fereastra şi am lăsat visul să mă inunde... Creaţia era în faţa mea, în mine şi cu mine. Văzându-i culorile, i-am simţit rostirea... Cuvinte de Lumină infinită ...

sâmbătă, 29 august 2009

Amintiri despre viitor ...


Noaptea care cade-n geam,
ma cufunda-n amintiri,
si-mi aduce iar in minte,
nesfarsitele iubiri

Am iubit copilaria
cu bunicul langa mine,
ma iubea atat de tare...
mult mai mult decat oricine

Am iubit si tineretea,
cu ale ei povesti de dor,
mi-amintesc ca si acuma,
prima soapta de amor

Am iubit maturitatea,
plina de lupta si stress
care mi-a adus tacerea ...
propriul meu univers

Toate le iubesc acuma,
cand frumoasele amintiri
imi soptesc...

mai ai timp ... pentru Iubiri...

duminică, 23 august 2009

Reflectii...


Stau si cuget... Viata este simpla, viata este asa de frumoasa. De ce oare renuntam sa mai credem la un moment dat in frumusetea vietii ? Intrebarile incep sa curga la un moment dat si ... uitam sa privim in jur, sa multumim in fiecare dimineata Bunului Dumnezeu pentru ziua minunata ce ne-a dat-o, uitam sa binecuvantam fiecare intamplare de viata ce ne-a fost data ca prilej de a invata si de a ne dezvolta.
Cred acum in teoria care spune ca odata cu noi, tot Universul invata. Cred ca totul ne este dat din bunatatea infinita a lui Dumnezeu - creatorul si sustinatorul nostru. Cred ca trebuie sa avem incredere in El si sa-l intrebam de fiecare data cand facem o alegere. Fiindca noi suntem o micuta particica de Infinit Univers in miscare si expansiune, in noi si prin noi.

joi, 21 mai 2009

Traieste...


Aceasta lume trecatoare

Te cheama sa o-mbratisezi,

Insa nimic la intamplare,

Tu sa nu faci, ci sa veghezi.

Si vrei sa stii si chiar sa stii

Ce poate ea sa-ti daruiasca

Si sa alegi din tot ce-ti da

Doar ce-ar putea sa-ti foloseasca.

Puterea sa nu-ti risipesti

Cu maruntisuri trecatoare,

Opreste clipa, cand iubesti,

Caci poti s-o faci nemuritoare.

Cand ai in sufletu-ti candoare

Si bucurie si caldura

Chiar inima-ti va fi o floare

Cu roua de iubire pura.

Te-mbraca-n clipa de iubire

Si te adapa-n bucurii

Sa poti sa ai seninatatea

Ce-o au doar oamenii-copii.

miercuri, 20 mai 2009

Life, mysterious life...


atat de simpla si-atat de complicata...
Cunoastem oameni in viata, care ne definesc. Fiecare isi gaseste "perechea", cel/ cea cu care rezoneaza, in acord cu ceea ce este si ceea ce cauta.
Adeseori, "perechile" sunt trecatori. Sunt aceia care ne amintesc ceva despre noi insine, cei ce ne lamuresc CINE SUNTEM.
Altadata, raman langa noi... De-a lungul anilor, constatam ca sunt langa noi ca sa invete ceva sau sa invatam ceva. Cand am invatat suficient, cand cele ce trebuiau lamurite si insusite au fost intelese pe deplin, intervine ruptura. De cele mai multe ori continuam sa traim cu "perechea" noastra, dar in universuri separate. Si, vai, nu ne mai putem atinge... Ne-am regasit un timp in cel de langa noi, dar, reamintindu-ne cine suntem si ce suntem am ajuns sa ne izolam in noi...
O data in viata intalnim un om... un om cu care am vrea sa fim la infinit. Sa ne regasim in fiecare dimineata, pana cand ne vom topi in eternitate. Un om ce ne aduce soarele in ochi, iubirea in suflet, un om alaturi de care ai putea vorbi infinit si ai putea tace infinit... Un om pe care il simti ca fiind al tau, TU intr-o alta forma. Din pacate, cel mai ades, omul acela nu poate fi cu tine. A trecut si el prin viata pana te-a gasit, s-a gasit intai pe el apoi a inceput sa caute intregul...

Si cum ramane atunci cu "si au trait fericiti pana la adanci batranete"... ?


- va urma - ?

marți, 12 mai 2009

Viata...


Oare cine ar putea descrie viata in toata profunzimea ei?
Cautari, framantari, jocuri de cuvinte si scena, toate aduse la lumina de dorinta de desavarsire. Caci, ce altceva face omul in viata?
Se cauta pe sine...
Chiar si in momentul in care pare ca ar cauta altceva in afara sa, incearca sa se regaseasca in Absolut. Acel Absolut care la un moment dat pare dragostea unei alte persoane, acel Absolut care poate fi un vis de atins, acel Absolut care este o fereastra pentru suflet...

Dragostea este marea forta care ne guverneaza viata. O cautam mereu. Stim, dincolo de noi, undeva in adanc ca este singura care ne-ar putea aduce linistea...

Life, mysterious life...

- va urma -

oare?

vineri, 20 martie 2009

2012


Mi-e greu sa cred ce se intampla in zilele pe care le traim. Se pare ca am inceput sa ne "isterizam", facand scenarii pe seama incertitudinii timpului.
Frica a luat locul dragostei. Ne temem sa vorbim deschis la telefon, pe internet. Ne temem sa mai simtim fiorul sentimentelor, asteptand sa "cada bolovanul de sare" peste noi.
Ma supara un singur lucru: nu mai suntem capabili de sentimente, singurele ce ne sunt cu adevarat date de divinitate.
Sigur se va intampla ceva in 2012, dar asta nu inseamna ca va fi ceva rau. Vom trece - probabil - la un alt nivel de vibratie, ce ne va schimba fundamental pe toti, ca oameni ce privim o realitate STIUTA. Se va schimba totul, probabil vom percepe altfel, vom simti altfel, ne vom ridica deasupra materialului si vom avea alta perceptie a spatiului si timpului.
Scenariile negative pe care le tesem nu fac decat sa incline balanta spre un sfarsit negativ al omenirii. Totul prinde forma prin intermediul gandurilor, daca acum cateva zeci de ani materializarea acestora dura ceva, acum are sanse sa se intample aproape instantaneu.

Michael Drosnin spunea in cartea sa "Codul Bibliei" ca, in momentul in care s-a pus intrebarea: "Omenirea va lua sfarsit in 2012?", raspunsul gasit a fost: "Depinde de voi".
Experimentele de la Montauk, au incercat si ele la un moment dat sa ofere o raza de adevar asupra anului 2012. Insa, experimentatorii, desi au facut calatorii in timp reusite, nu au reusit sa treaca de 2012... ca si cum dupa acest an nu mai exista NIMIC.

Citesc si incerc sa urmaresc tot ce apare legat de sfarsitul timpurilor.
Si, pentru ca ma simt foarte "up side down" legat de ceea ce se intampla, ma sfatuiesc pe mine cu aceleasi cuvinte pe care le adresez acum pentru voi: Visati frumos. Ganditi frumos. Iubiti din inima. Traiti clipa prezenta ca si cum ar fi ultima. Nu trebuie sa asteptam o data anume pentru a iubi si a trai.

joi, 15 ianuarie 2009