Am deschis fereastra şi am lăsat visul să mă inunde... Creaţia era în faţa mea, în mine şi cu mine. Văzându-i culorile, i-am simţit rostirea... Cuvinte de Lumină infinită ...

joi, 22 aprilie 2010

Magicianul


L-am întâlnit pe malul mării.
Mai întâi, a transformat un bulgăre de nisip într-o portocală,
a transformat apoi, pe rând, o sămânţă într-o floare,
un stejar într-un pumn de cenuşă,
un strop de ploaie într-un torent.
Părea că se joacă.
L-am urmărit apoi, înfrigurată,
cum preschimbă o mare iubire-n ură, doi prieteni în trei duşmani,
o vorbă oarecare într-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o ceartă-ntr-o iubire.
Văzând că mă interesează jocul lui, a transformat,
crezând că-mi face placere, un cerşetor într-un prinţ,
un judecător într-un condamnat la moarte,
un idiot într-un savant.

Observându-mi privirile din ce în ce mai îngrozite,
printr-un simplu semn din baghetă,
a preschimbat o dansatoare într-o Babă Cloanţă,
un schilod într-un dansator pe sârmă,
o preafrumoasă-ntr-o mumie.
Apoi,ca să mă-nbuneze, m-a întrebat: ce mi-ar place să mai transforme?
L-am privit cu încântare cum transformă un pom sterp într-un grâu roditor,
o piatră seacă-ntr-un izvor şi un deşert într-o grădină.
Ba chiar, pentru că l-am rugat frumos,
a ales un om căruia i-a transformat cuta cea mai adâncă a inimii într-un întreg univers.
Am spus că, fără îndoială, este un truc la mijloc,
şi l-am rugat să mă transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat întâi braţele în ramuri, apoi în aripi,
apoi m-a înzestrat cu gheare şi trup de leu,
apoi am vrut să fiu om şi m-a făcut pe rând:
luptător, croitoreasă cerşetor, judecător,curtezan, agricultor.
Mă distra jocul şi-mi plăcea zâmbetul cu care făcea toate aceste minunăţii.
Într-o zi l-am privit cu seriozitate şi i-am spus că mi-ar place să ne căsătorim. Continua să zâmbească fără tresărire, fără mirare Mă aşteptam să refuze.
A făcut un mic semn şi m-a îmbrăcat într-o rochie cu flori de gheaţă, cu stele-n diademă şi a chemat o trăsură cu cai înaripaţi.
Am fost, fără îndoială, cea mai fericită mireasă din lume, căci îmi îndeplinea clipă de clipă cea mai neînsemnată dorinţă, fără efort, fără ezitare.
Ca într-un vis minunat răsărea în jur tot ceea ce răsărise vreodată în mintea mea. A pregătit camera nupţială într-un cuib de cristal, pe-un varf de munte
Mi-a sesizat dezamăgirea din priviri şi a colorat pereţii translucizi în violet,
a umplut pardoseala de trandafiri,
i-a luminat discret cu lumănări răspândind miros de smirnă.
Mă privea pentru prima dată fascinant şi abea acum sesizam că în fiecare dorinţă îndeplinită punea o frântură din sufletul său.
M-a iubit frenetic, neaşteptat,
aşa cum iubeşte torentul stânca-n care sapă,
aşa cum iubeşte muntele abisul în care se oglindeşte sau, mai degrabă,
aşa cum iubeşte pianistul pianul în care se topeşte zămislind muzica.
Dimineaţă, trezindu-mă, l-am observat cum mă privea atent ca şi cum tocmai se pregătea astfel a mă transforma.
Ca să mă alint, i-am cerut să-mi îndeplinească o dorinţă pe care nu mi-am pus-o niciodată.
A mişcat mâna ca pentru a-mi dărui o minunăţie şi, deodată,
trandafirii s-au transformat în cenuşă,
pereţii s-au prăbuşit pulbere,
iar noi ne-am regăsit pe malul mării, unde l-am întâlnit prima dată.
Am izbucnit în plâns, dar părea că nu mă vede, începuse din nou să se joace, transformând un roi de albine într-o armată, un muşuroi într-un castel, apoi castelul într-un pumn de nisip.
Pe seară m-am oprit din plâns şi i-am apărut în faţă.
Intenţionam să-l rog în genunchi să-mi redea visul de noaptea trecută, dar n-am întâmpinat nici o rezistenţă. Îmi îndeplinea dorinţele cu aceeaşi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedentă, amănunt cu amănunt.
Iar el se dăruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stăpâna.
Iar fascinaţia din ochii lui îmi năştea sori din piept şi universuri din priviri. Savuram clipele aşa cum savurează un însetat apa mirajului din deşert.
Dimineaţă când m-am trezit, am alungat din amintire orice gând din ziua precedenta. Zilele se scurgeau egale, treptat, însă mi-am amintit că făcusem totul doar pentru a-i afla taina.
Deşi mă feream să-mi doresc lucruri nesăbuite,
zi de zi simteam tot mai acut că exist undeva,
că exista undeva o fisură între realitate şi magia iubitului meu soţ şi stăpân.
Ca şi în vis îţi dai seama că visezi, dar nimic nu te ajută să te trezeşti.
Şi apoi începi să te îndoieşti şi iar înţelegi şi iar încerci.
Dar visul meu nu lua sfârşit niciodată, dar se modifica la voinţă,
dintr-un vis într-altul, iar el îmi dăruia toate visele,
aşa cum răstorni în faţa unui copil braţele pline de jucării.
Am reluat jocul întâi şi el m-a transformat rând pe rând în toate vieţuitoarele pământului. Mi-am luat mii de chipuri şi el mi-a luat mii de forme. Am pierdut şirul zilelor de când încerc să aflu secretul magiei lui şi nimic nu mă ajută, căci orice transformare este doar o transformare şi mă-ntâlnesc mereu cu mine însămi, fie că sunt regină sau negustor sau călugăr.
Taina se află, fără îndoială, în golul dintre clipe,
căci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt încă ce voi fi
.
Mi-e tot mai greu să port visul acesta,
şi mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parcă toate visele s-au adunat în noi, iar acum eu îmbrăţisez mereu propriile mele vise, în timp ce el îmi scapă din bratele mele însetate.
Acum, când încetasem să mai sper, mi-a venit o ultimă idee:
îi voi cere să mă transforme în el însuşi.
Îi voi afla astfel taina.
Îl ating sfioasă pe umăr, iar chipul lui înfloreşte citindu-mi gândul.
Mă priveşte fix în ochi şi totul devine tăcere.

Sunt din nou singur pe malul mării, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul să mă odihnesc.
Mă întind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a înnoptat.
Adun stelele cerului şi le adăpostesc în cea mai ascunsă cută a inimii unde vor adormi împreună cu mine, pâna mâine dimineaţă.

Niciun comentariu: