
Spuse-o foaie albă-ca-zăpada:
"Nepătată am fost creată şi nepătată voi rămâne mereu. Prefer să fiu arsă şi să devin cenusă albă decât să sufăr ca ceva negru să mă atingă sau ceva murdar să se apropie de mine."
Călimara, auzind vorbele spuse de foaia de hârtie, a râs în negreala inimii ei, dar nu a îndrăznit niciodată să se apropie de ea. Creioanele colorate au auzit si ele, dar nici ele nu s-au apropiat de ea.
Si astfel foaia de hârtie albă-ca-zăpada rămase pură si nepătată pentru totdeauna, dar goală în puritatea si nepătarea ei.
(Kahlil Gibran, "Deschizătorul de drumuri")