Cocalarul şi vinul sfinţit

Poveste sau adevăr..., rămâne să decidă sufletul vostru. 
Ştiu doar că eu, personal, am cunoscut oameni de-a lungul timpului care "au dispărut" la un moment dat. Peste ani, a fost să îi reîntâlnesc purtând haina preotească. Ei erau, se pare, realmente schimbaţi... ca şi cum credinţa le reclădise întreaga fiinţă...

Deci, aveţi răbdare şi citiţi... 

Cocalarul şi vinul sfinţit

de Bruno Stefan

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de București: un ins certat cu școala și cu bunul simț, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-și umfla mușchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete și lanțuri de aur la gât, îndrăgostit nebunește de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam și-i dădea pe Adi Minune și Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala și cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a șoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulți vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut și i-a tăiat cu cuțitul. În ciuda sesizărilor la poliție el era de neatins, iar reclamanții se trezeau imediat cu mașinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltratați ori nevestele hărțuite. Am înțeles că poliția era neputincioasă în fața lui abia la a treia sesizare, când polițistul de proximitate m-a luat de-o parte și mi-a spus să o las mai moale cu nemulțumirile dacă vreau să nu o pățesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peștele celor mai multe prostituate din cartier și organizatorul celor mai multe activități comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine și când are dreptul să joace fotbal pe terenul școlii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente și toate reparațiile și acțiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voința lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin și de oamenii din banda lui chiar în fața blocului. Făcându-mă că nu știu că ei mi-au spart apartamentul și că ei știu de sesizările mele la poliție împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promițându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul și mă așteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu și o ploaie de pumni și lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neașteptat:
- Haideți băieți să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la țară și nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul și-a făcut efectul și limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine și chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând și povestind vrute și nevrute, râzând cu ei și arătându-mi simpatia față de stilul lor de viață, am ajuns după câteva ore să devenim apropiați. Abia ținându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn și a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu și tre` să spuneți tuturor băieților că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor față de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat și m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie și deși multe apartamente au mai spart în zonă și chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată și chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărți și două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau și le răspundeam la fel, deși mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la ușa mea și-mi cereau ba o bormașină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o școală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gașca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internațional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la ușa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut și cum m-am împrietenit cu hoții, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobișnuit dintre ”cei buni” și ”cei răi”, dintre interlopi și universitari, făcând din relația noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre pușcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja șmecher – cel mai înalt grad în ierarhia informală a deținuților și unul din cei mai influenți puscăriași. Discuțiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori și grație lui deținuții și gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu și mi-au povestit numeroase cazuri neobișnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole și studii de caz. Am reușit să obțin de la conducerea administrației centrale a pușcăriilor autorizația să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial și scăzută din pedeapsă. Cu această autorizație am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susținute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiționată, el reușind să iasă din pușcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile și micii pentru toți cocalarii zonei. Însuși Adi Minune și Vali Vijelie au venit și au cântat la această petrecere, iar versuri precum: ”pușcărie, pușcărie / urâtă mi-ai fost tu mie” ori ”n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor” au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el și le-a cerut maneliștilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. ”Dom` profesor ești deștept / i-ai tras pe gabori în piept” a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie – eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la ușa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea și despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism și avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulțumit pentru ajutor și a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică – lucru neobișnuit pentru el. S-a spovedit și apoi a plecat la mânăstirea Neamț să se călugărească.
Banda lui și-a continuat activitatea la fel cum și-o continuase și în timpul detenției lui, dar mai puțin agresivă, mai puțin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse țări la furat. Cei rămași s-au băgat în politică și i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu – idolul absolut al lui Mădălin și al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ștergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente și personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câțiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult și eu. Călugărul care mă însoțea mi-a șoptit că cel care vorbește este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorințele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulți călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă și să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donație importantă pentru cele mai multe schituri și chilii românești. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul și are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toși călugării au făcut atunci câțiva pași înapoi, iar starețul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut așa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenție – era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care și-o mângâia cu niște degete foarte lungi și subțiri. Se diferenția de ceilalți călugări și preoți întâniți pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab și ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă și pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi și ne spunea câteva vorbe care ne amuțeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorința i se va împlini abia peste alți 3 ani (”ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare și orice-ai face nu vei reuși să scurtezi termenul”). Altuia i-a spus că va continua să-și înșele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de mașină pe care l-a avut în urmă cu un an și jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, așa cum făcuseră și cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi și m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoști?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalți pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiași persoană cu Mădălin. Ceafa groasă și tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subțire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele și ghiuluri erau acum subțiri și golașe, lanțurile de aur de la gât erau înlocuite de un șnur de care avea agățată o icoană despre care călugărul însoțitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipește de câțiva ani.
- Mădălin? – l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aștept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei și ceilalți pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neașteptată.
- Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ți mulțumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbești? – l-am întrebat. Despre experiența noastră prin pușcării?
- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în fața ochilor și mi-a spus să renunț la stilul meu de viață și să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viață. Preotul mi-a spus că mă aștepta, că și lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte pașii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamț, iar după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent – o peșteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină mare ieșea din ea până la cer. Am fugit la țărm și am văzut că lumina însoțea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată și am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agățată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine și ea m-ajută să văd în oameni bolile și nefericirile lor, minciunile și greșelile vieții lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinților Părinți cu o siguranță pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docți profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia și bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganței și violenței din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărțire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin și mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluțu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi și lui Adiță Frumușelu.
Ajuns în București am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paști. M-au primit cu bucurie și mi-au cerut mai multe informații despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el și despre schimbarea constatată, după care ne-am despărțit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toți 7 au plecat spre Athos. Dacă și ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt și să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aș face țara mai frumoasă, infracționalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al Președintelui Traian Băsescu.
- Ești nebun? – m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoateți ideea asta din cap.

Magicianul

L-am întâlnit pe malul mării.
Mai întâi, a transformat un bulgăre de nisip într-o portocală,
a transformat apoi, pe rând, o sămânţă într-o floare,
un stejar într-un pumn de cenuşă,
un strop de ploaie într-un torent.
Părea că se joacă.
L-am urmărit apoi, înfrigurată,
cum preschimbă o mare iubire-n ură, doi prieteni în trei duşmani,
o vorbă oarecare într-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o ceartă-ntr-o iubire.
Văzând că mă interesează jocul lui, a transformat,
crezând că-mi face placere, un cerşetor într-un prinţ,
un judecător într-un condamnat la moarte,
un idiot într-un savant.

Observându-mi privirile din ce în ce mai îngrozite,
printr-un simplu semn din baghetă,
a preschimbat o dansatoare într-o Babă Cloanţă,
un schilod într-un dansator pe sârmă,
o preafrumoasă-ntr-o mumie.
Apoi,ca să mă-nbuneze, m-a întrebat: ce mi-ar place să mai transforme?
L-am privit cu încântare cum transformă un pom sterp într-un grâu roditor,
o piatră seacă-ntr-un izvor şi un deşert într-o grădină.
Ba chiar, pentru că l-am rugat frumos,
a ales un om căruia i-a transformat cuta cea mai adâncă a inimii într-un întreg univers.
Am spus că, fără îndoială, este un truc la mijloc,
şi l-am rugat să mă transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat întâi braţele în ramuri, apoi în aripi,
apoi m-a înzestrat cu gheare şi trup de leu,
apoi am vrut să fiu om şi m-a făcut pe rând:
luptător, croitoreasă cerşetor, judecător,curtezan, agricultor.
Mă distra jocul şi-mi plăcea zâmbetul cu care făcea toate aceste minunăţii.
Într-o zi l-am privit cu seriozitate şi i-am spus că mi-ar place să ne căsătorim. Continua să zâmbească fără tresărire, fără mirare Mă aşteptam să refuze.
A făcut un mic semn şi m-a îmbrăcat într-o rochie cu flori de gheaţă, cu stele-n diademă şi a chemat o trăsură cu cai înaripaţi.
Am fost, fără îndoială, cea mai fericită mireasă din lume, căci îmi îndeplinea clipă de clipă cea mai neînsemnată dorinţă, fără efort, fără ezitare.
Ca într-un vis minunat răsărea în jur tot ceea ce răsărise vreodată în mintea mea. A pregătit camera nupţială într-un cuib de cristal, pe-un varf de munte
Mi-a sesizat dezamăgirea din priviri şi a colorat pereţii translucizi în violet,
a umplut pardoseala de trandafiri,
i-a luminat discret cu lumănări răspândind miros de smirnă.
Mă privea pentru prima dată fascinant şi abea acum sesizam că în fiecare dorinţă îndeplinită punea o frântură din sufletul său.
M-a iubit frenetic, neaşteptat,
aşa cum iubeşte torentul stânca-n care sapă,
aşa cum iubeşte muntele abisul în care se oglindeşte sau, mai degrabă,
aşa cum iubeşte pianistul pianul în care se topeşte zămislind muzica.
Dimineaţă, trezindu-mă, l-am observat cum mă privea atent ca şi cum tocmai se pregătea astfel a mă transforma.
Ca să mă alint, i-am cerut să-mi îndeplinească o dorinţă pe care nu mi-am pus-o niciodată.
A mişcat mâna ca pentru a-mi dărui o minunăţie şi, deodată,
trandafirii s-au transformat în cenuşă,
pereţii s-au prăbuşit pulbere,
iar noi ne-am regăsit pe malul mării, unde l-am întâlnit prima dată.
Am izbucnit în plâns, dar părea că nu mă vede, începuse din nou să se joace, transformând un roi de albine într-o armată, un muşuroi într-un castel, apoi castelul într-un pumn de nisip.
Pe seară m-am oprit din plâns şi i-am apărut în faţă.
Intenţionam să-l rog în genunchi să-mi redea visul de noaptea trecută, dar n-am întâmpinat nici o rezistenţă. Îmi îndeplinea dorinţele cu aceeaşi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedentă, amănunt cu amănunt.
Iar el se dăruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stăpâna.
Iar fascinaţia din ochii lui îmi năştea sori din piept şi universuri din priviri. Savuram clipele aşa cum savurează un însetat apa mirajului din deşert.
Dimineaţă când m-am trezit, am alungat din amintire orice gând din ziua precedenta. Zilele se scurgeau egale, treptat, însă mi-am amintit că făcusem totul doar pentru a-i afla taina.
Deşi mă feream să-mi doresc lucruri nesăbuite,
zi de zi simteam tot mai acut că exist undeva,
că exista undeva o fisură între realitate şi magia iubitului meu soţ şi stăpân.
Ca şi în vis îţi dai seama că visezi, dar nimic nu te ajută să te trezeşti.
Şi apoi începi să te îndoieşti şi iar înţelegi şi iar încerci.
Dar visul meu nu lua sfârşit niciodată, dar se modifica la voinţă,
dintr-un vis într-altul, iar el îmi dăruia toate visele,
aşa cum răstorni în faţa unui copil braţele pline de jucării.
Am reluat jocul întâi şi el m-a transformat rând pe rând în toate vieţuitoarele pământului. Mi-am luat mii de chipuri şi el mi-a luat mii de forme. Am pierdut şirul zilelor de când încerc să aflu secretul magiei lui şi nimic nu mă ajută, căci orice transformare este doar o transformare şi mă-ntâlnesc mereu cu mine însămi, fie că sunt regină sau negustor sau călugăr.
Taina se află, fără îndoială, în golul dintre clipe,
căci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt încă ce voi fi.
Mi-e tot mai greu să port visul acesta,
şi mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parcă toate visele s-au adunat în noi, iar acum eu îmbrăţisez mereu propriile mele vise, în timp ce el îmi scapă din bratele mele însetate.
Acum, când încetasem să mai sper, mi-a venit o ultimă idee:
îi voi cere să mă transforme în el însuşi.
Îi voi afla astfel taina.
Îl ating sfioasă pe umăr, iar chipul lui înfloreşte citindu-mi gândul.
Mă priveşte fix în ochi şi totul devine tăcere.

Sunt din nou singur pe malul mării, iubita mea m-a recunoscut.

E timpul să mă odihnesc.

Mă întind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.

S-a înnoptat.

Adun stelele cerului şi le adăpostesc în cea mai ascunsă cută a inimii unde vor adormi împreună cu mine, pâna mâine dimineaţă.

Magnetismul in miscare

Salutari de Acasa

Astazi este magie in aceasta camera. Ati creat o asteptare care este absolut magica. De fapt, ar putea fi numita “magnetica”, pentru ca voi creati magia cu fiecare respiratie, pentru ca respirati intr-un corp care va lasa Spiritul sa straluceasca. Astazi dorim sa va dam cateva idei despre imaginea generala, idei care sa va fie de folos in anii si chiar in zilele ce vor urma. Am impartasit deja cu voi multe dintre elementele care se petrec si se schimba pentru oamenii de pretutindeni. V-am dat si cateva idei despre acele lucruri pe care le puteti lasa sa se duca si despre altele pe care sa incepeti sa le urmariti. Important este sa puteti sa va asumati cu toata forta minunea care sunteti cat va aflati inca in corpul fizic. Astazi va vom spune cum va incadrati in acest loc minuscul, numit Pamant. Va vom impartasi cate ceva despre modul in care functioneaza, pentru ca unele dintre aceste lucruri incep, de asemenea, sa se schimbe.

Patru elemente foarte importante pentru calatoria unui suflet

Multi dintre voi veti resimti aceste schimbari in corpul fizic, dar, inainte ca acest lucru sa se intample, le veti simti in fiinta voastra emotionala, si acest lucru a si inceput. Multi oameni incep sa simta emotii ciudate, stranii, despre care nu stiu de unde vin. Nu este vorba despre dezechilibre masculin/feminin, nu este vorba despre perceptii ale iubirii/fricii. Acestea sunt pur si simplu emotii diferite, cu care nu sunteti familiarizati si pe care nu le puteti eticheta. Haideti sa va aratam ce se intampla, astfel incat sa va ajutam sa tineti usa deschisa pentru cei care va urmeaza.

Sa vorbim mai intai despre procesul nasterii. Am mai spus asta si inainte, dar exista patru elemente importante pe care un suflet le are in vedere atunci cand intra in joc pentru o incarnare:

1. Unul dintre elemente il reprezinta numele purtat. El este o vibratie sub care sufletul va trai in fiecare zi si care are efect vibrational asupra intregii calatorii. Sufletele consuma foarte multa energie inainte de nastere incercand sa plaseze numele dorit in gandul parintilor. Cateodata, parintii asculta, alteori, isi numesc copilul dupa o vedeta de cinema. Realitatea este ca voi detineti intregul control si ca va puteti schimba numele, ceea ce se intampla deseori in aceste camere atunci cand atingeti o vibratie superioara. Incepeti sa va alegeti propria realitate.

2. Al doilea element il reprezinta clipa in care sufletul trece de voal, pentru ca, in momentul in care va nasteti, voi treceti de la infinit la finit. Ce se intampla atunci cand un suflet trece dincolo de voal este ca preia modele magnetice pe care le va purta pe toata perioada in care se afla in corp fizic. Voi nu va ganditi la voi insiva ca fiind magnetici, pentru ca nu sunteti alcatuiti din materiale feroase. Cu toate acestea, aveti un magnetism mult mai mare decat puteti masura. Nu poate fi masurat in Gauss: intregul spectru magnetic este mult mai larg decat se cunoaste in prezent. Sub suprafata magnetismului oricarui lucru de pe planeta Pamant, se afla campuri magnetice foarte subtile. Aceste retele constituie o lungime de unda diferita, pe care urmeaza s-o masurati si ele reprezinta modul in care interactionati cu lumea din jurul vostru. Am numit aceasta energie, Universala, dar ea are multe denumiri pe Pamant. Ea constituie energia de baza, care exista atunci cand toate frecventele electromagnetice inconjuratoare sunt indepartate dintr-un vid. Multe dintre acestea vor iesi la suprafata, in urmatorii 7-10 ani.

Atunci cand traversati voalul si deveniti finiti, primiti o amprenta magnetica ce va ramane cu voi pentru intreaga viata. Ea va da anumite atribute (puteri) si slabiciuni, dupa cum le numiti voi, de cele mai multe ori. Alegeti aceasta amprenta cu foarte multa grija, pentru ca ea se potriveste perfect cu lectia si scopul vostru de viata . Atunci cand oricine va face o analiza astrologica sau de numerologie, sau orice alt fel de interpretare bazata pe momentul in care v-ati nascut, in fapt va citi aceasta amprenta.

3. Pe langa elementele stabilite pana acum (numele si  momentul in care v-ati nascut), cel de-al treilea element il constituie ordinea nasterii in familia voastra. Este un element foarte important, deoarece face parte din constelatiile si dinamica familiala, pe masura ce sufletul creste in anii cei mai importanti din punct de vedere formativ. Exista posibilitati multiple: copilul unic, copilul cel mare, mijlociul, mezinul, gemenii.

4. Cel de-al patrulea element important il reprezinta momentul in care sufletul moare. Deoarece sufletul poarta o amprenta magnetica intreaga viata, este util ca aceasta sa ramana in urma la trecerea sa, la intorcerea Acasa. Aceasta trecere se poate face prin anumite ferestre in timp, pe care le-ati stabilit inainte de a va naste. Cand se ajunge la aceste ferestre, sufletul are o ocazie de a se intoarce Acasa. Cu toate acestea, avand in vedere ca sufletul se afla pe o planeta a liberului arbitru, el poate alege, la unison cu toate cele unsprezece dimensiuni, sa mai ramana. Daca face alegerea sa ramana, omul traieste ceea ce numim o Moarte Fantoma. In momentul respectiv, sufletul trece printr-o noapte intunecata, din care iese renascut, cu o directie bine stabilita. (Din partea lui Steve: Aceasta reprezinta o prezentare scurta a unui subiect important. Grupul a scris foarte mult, de-a lungul timpului, despre Moartea Fantoma si cartea Psihologie Spirituala include cea mai completa discutie asupra acestui subiect.)

Universul magnetic ~ Magnetismul rezonant

Scopul pentru care vorbim astazi despre aceste patru elemente este acela de a va arata importanta magnetismului in viata voastra. Dintre cele patru elemente, doua sunt legate de magnetism. Voi traiti ca fiinte magnetice; cu toate ca nu aveti o natura metalica, sunteti electrici. De fiecare data cand curge un curent electric, se formeaza un camp magnetic. De fapt, ele sunt unul si acelasi lucru. Voi sunteti cu totii fiinte magnetice, chimice. Cand aveti un gand, se produce o substanta chimica ce permite ca incarcatura electrica sa circule prin parti ale creierului vostru. Pentru ca acesta este modul in care functionati: de fiecare data cand aveti un gand, chimia voastra se schimba si, prin urmare, si campul vostru magnetic este usor modificat. Acest camp subtil – si totusi, imposibil de masurat – pe care il aveti fiecare dintre voi este direct legat la Energia Universala pe care se sprijina Universul. De fiecare data cand aveti un gand, trimiteti o amprenta magnetica in Univers. Activarea glandei pineale amplifica foarte mult aceasta conexiune si toate gandurile care o acceseaza.

Intervalul de timp care era utilizat pentru a servi ca o protectie impotriva unor ganduri intamplatoare – si potential nocive – scade cu rapiditate. Universul magnetic se schimba si se transforma usor, atunci cand aveti un gand si raspunde intotdeauna cererii voastre, in acelasi fel: ”Asa sa fie”. Astfel, Universul reprezinta o oglinda care reflecta inapoi modelele magnetice rezonante ale gandirii. In acest mod ati materializat totul, inclusiv Universul. Se poate spune ca acest lucru se intampla prin intermediul magnetismului rezonant. Armonicele reflecta inapoi energia sub diferite modele si, din aceasta cauza, in majoritatea timpului creatiile trimise in afara se intorc, aducandu-va ceea ce ati vrut – dar, de cele mai multe ori, intr-un mod usor diferit.  

Multi oameni cer lucruri, spunand ca vor mai multe din astea sau din celelalte. Intelegeti ca a cere orice este de fapt o declarare catre Univers a lipsei? Aveti grija atunci cand cereti orice, pentru ca in felul acesta spuneti, de fapt, ca sunteti limitati! Exprimati lipsa. Prin urmare, care este opusul acestei atitudini? Sa gasiti lucruri pentru care sunteti recunoscatori. Cu atat mai mult pentru acele lucruri pe care le aveti deja si pentru care vreti sa multumiti si sa le pastrati in inima. Miscati lucrurile inainte in timp – si vor functiona. Acum va vom spune unde se aplica acest lucru, mai mult decat inainte. Pentru ca sunteti fiinte magnetice, creati si interactionati unii cu ceilalti si din punct de vedere magnetic. Acest lucru se intampla atunci cand vedeti aparand scantei intre doi oameni. Magnetismul este cel care da, in realitate, nastere acestor conexiuni: ceea ce voi considerati scantei si magnetism uman este ceea ce determina atractia intre oameni. Dar este mult mai mult decat atat. Nu numai ca ii apropie in mod magic pe indragostiti, dar in acelasi fel magic creeaza un spatiu in care contractele sa fie duse la indeplinire si face ca Familiile Spirituale sa se atraga, pentru a se reuni. De fapt, exact in acest mod a ajuns acest mesaj la voi. Aveti o legatura magnetica cu planeta Pamant si cu toate lucrurile conectate la ea. Noi va vorbim la un nivel mult mai profund decat ceea ce, pur si simplu, auziti sau vedeti si acest lucru este posibil prin aceasta conexiune. Conexiunea magnetica va da capacitatea de a juca de pe aceleasi pozitii. Acest lucru s-a petrecut pana acum mai mult in mod inconstient – sau, cel putin, semiconstient – dar el constituie unul dintre cele mai de pret bunuri ale voastre si reprezinta fundamentul capacitatilor voastre de creatie.

Magnetismul in actiune

Multi dintre voi sunteti constienti ca toate campurile magnetice ale planetei Pamant se afla intr-o permanenta miscare. Este un noroc ca ati descoperit, cu ani in urma, majoritatea tehnologiilor pe care le folositi astazi pentru navigatie si care nu se mai bazeaza pe campurile magnetice ale Pamantului. Ati invatat sa transmiteti unde radio de pe sateliti si sa va stabiliti pozitia prin triangulatie, numind-o GPS. Realitatea este ca ati invatat sa faceti lucrurile intr-un mod diferit. Inca o data omenirea s-a adaptat, fix la momentul potrivit. Magnetismul planetei Pamant urmeaza sa treaca printr-o transformare. 

Planeta insarcinata ~ Pierderea atractiei

Am mai spus inainte ca planeta Pamant nu este bolnava: ea este insarcinata. Urmeaza sa dea nastere si, chiar inainte de asta, vor avea loc o multime de schimbari in interiorul mamei. Schimbari majore energetice, emotionale si fizice modifica semnificativ un corp, in vederea gazduirii acestui minunat miracol care este nasterea. Cu numai 100 de ani in urma, exista cu 10% mai mult magnetism pe aceasta planeta, decat exista acum. Campul gravitational si cel magnetic al planetei s-au redus intr-un ritm mai scazut, pentru o anumita perioada de timp si mult mai rapid, in ultimii 100 de ani. 10% din magnetismul care va atragea nu mai exista. Aceasta schimbare a Pamantului este ajutata mult, mai mult decat va inchipuiti, de procesul de iluminare al omenirii. Pamantul este o parte din voi si reactioneaza la campul de Energie Universala colectiva a omenirii. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din intreaga lume incep sa se trezeasca si sa spuna: „A fost un joc grozav, dar care este pasul urmator?” Omenirea incepe sa puna intrebari mai importante si acest lucru constituie inceputul urmatorului pas in evolutia sa. Oamenii de-abia incep sa accepte adevaruri si sa vada mai multe noi posibilitati, decat au facut-o pana acum, in parte si pentru ca nu mai sunt limitati de magnetismul care i-a tinut puternic ancorati pana in acest punct. Chiar daca oamenii nu vor sa elimine polaritatea, acele campuri magnetice au inceput si ele sa scada.

Acesta este si motivul pentru care am spus, de la inceputul acestor comunicari, ca Energia Universala sustine amestecul si se opune separatiei si ca acest aspect va deveni din ce in ce mai puternic si mai important, pe masura ce omenirea va evolua. Separatistii si idealurile lor vor mai flutura o vreme stindardul fricii, dar vor pleca cu siguranta. Aceasta abordare a fost rezultatul campului greu al dualitatii, determinat de puternica atractie magnetica a Pamantului. Este momentul ca omenirea de pretutindeni sa isi asume puterea. Planeta Pamant v-a eliberat, pentru ca sa puteti evolua, deoarece acesta este singurul mod in care noua energie va va sprijini.

In acest punct, ar putea fi util sa stiti ca puterea nu rezida in numarul oamenilor, ci in numarul uniunilor pe care acestia le constituie. Acest lucru se aplica la toate nivelurile, atat personal, cat si colectiv. De exemplu, guvernele de pe Pamant au devenit mai puternice, numai atunci cand s-au unit. Acest lucru s-a intamplat la nivelurile inferioare ale vibratiei omenirii, prin preluarea celorlati prin forta si, mai tarziu, pe masura ce vibratia colectiva s-a inaltat, prin intermediul acordurilor si uniunilor. Restrictionarea sau oprirea acestui proces de amestecare va conduce la clatinarea chiar si a celei mai puternice economii. Chiar si aceia dintre voi care, la nivel individual, v-ati asumat formarea de uniuni si legaturi intre oameni cu sisteme de gandire asemanatoare, in scopul cresterii personale sau, pur si simplu, pentru distractie, veti determina salturi importante in evolutia, in comunicarea si in educarea intregii omeniri. V-am mai sugerat pana acum formarea Grupurilor Care Dau Forta. Acest lucru este similar cu plantarea celor mai bune seminte, in cel mai fertil sol, la momentul cel mai potrivit din an.

Steve Rother 15  februarie 2010

- preluat de la editura For You -

Preluarea spatiilor noastre

      

Fiti bineveniti!

      Pe masura ce ne impamantam tot mai mult (sau, mai degraba, pe masura ce lumina incepe sa capete noua sa putere si sa isi ocupe locul cuvenit de maestru de ceremonii al noului Pamant si al noii realitati), se petrec schimbari interesante, iar scenariile incep sa se dezvaluie.

      Noua si legitima noastra putere pe care o avem acum si la care suntem conectati aduce cu ea stadii specifice de evolutie; multe dintre aceste stadii au fost dezvaluite in ultimele saptamani si continua inca sa se dezvaluie.

      In prezent, suntem foarte aici si pe Pamant, din toate punctele de vedere, ceea ce inseamna ca nu ne mai aflam acolo, in afara, mutati, instrainati si intr-o stare de meditatie. Ceea ce multi dintre noi s-au straduit sa vada si sa traiasca printr-o stare meditativa, trebuie sa fie aici, acum, in lumea reala. Multe dintre celelalte dimensiuni care existau prin diferite modalitati de accesare sunt acum aici, clipa de clipa, odata ce acum traim intr-o realitate dimensionala noua si de vibratie mai inalta.

      Aceasta schimbare de decor sau de locatie incepe, de obicei, cu un simt nou si diferit al puterii. In vremurile trecute, multi dintre noi au trebuit sa se abandoneze pentru a accesa mai multa lumina sau chiar s-au straduit sa „se abata de la calea lor” pentru a se conecta sau a primi unele energii de vibratie mai inalta de altundeva. Dar acum, lucrurile sunt foarte diferite. Am scris despre aceasta schimbare in curs in multe dintre cartile mele recente, iar noi chiar experimentam schimbarea acum, in acest timp de final.

      Acum, noi suntem lumina. Acum, noi suntem puterea. Cei mai multi dintre noi au evoluat foarte mult parcurgand prima etapa a procesului Inaltarii, astfel incat nu mai este necesar sa tina cont de parerea altcuiva, care pare sa stie mai multe decat noi.  Astfel, nu trebuie sa simtim ca ego-urile noastre fac jocul. Sper ca toate acestea au sens. Cei care au trecut prin si au experimentat cele mai intense procese de evolutie si elevare a constiintei, de-a lungul anilor, se vor simti acum cei mai responsabili.

      Astfel, nu mai este necesar nici sa apelam la surse non-fizice din afara planetei. Aceia dintre noi care experimenteaza procesul Inaltarii  sunt respectati in suficienta masura de catre stramosii nostri (care stiu foarte bine ca noi ne-am intrupat pe aceasta planeta cu misiunea de a crea un nou Pamant si cata vreme noi continuam sa evoluam mult mai mult decat predecesorii nostri); ei ne lasa sa ne descurcam singuri, daca nu le cerem ajutorul. Protectia sau calauzirea din partea unor surse din afara planetei nu se regaseste la nivelul cel mai inalt.

      Pe masura ce incepem acest proces de preluare a noii puteri, incepem, in mod natural, sa ne simtim incurcati de prezentele non-fizice care vor sa ne sopteasca la ureche, spunandu-ne ca nu avem dreptul, sau referindu-se la aspecte legate de responsabilitate, sau chiar spunandu-ne ca nu prea stim ce facem. Daca ne jucam cu ego-urile noastre si cu increderea de sine, aceste energii pot fi interpretate de catre unii drept forte intunecate, dar eu am crezut mereu si le-am experimentat ca pe niste simple aspecte ale sinelui nostru care ies la suprafata, in drumul lor de iesire si care apar din frica lor de moarte.

      Ori de cite ori evoluam si ne extindem constiinta, aproapre intotdeauna ne intalnim cu intunericul. Chiar daca intunericul incearca sa ne inhate si sa ne tina priponiti acolo unde am mai fost, acestea sunt doar niste energii care nu mai fac parte din noi si nici nu ne mai pot abate din drum, fiindca noi avem acum o vibratie mult mai inalta decat a lor. Acest lucru este valabil si in ceea ce priveste lumina. Atunci cand comunicam cu lumea non-fizica de nivel mai inalt, noi pur si simplu comunicam cu aspecte ale sinelui nostru pe care nu suntem inca pregatiti sa le luam in stapanire, motiv pentru care ne plasam in afara noastra pana cand, in cele din urma, evoluam, devenind noi insine acele aspecte. Cat despre energiile mai intunecate, inca ne mai intalnim cu ele, dar numai din directii opuse. Sunt atatea simptome ale tranzitiei! Oare se vor termina ele vreodata?

      Asadar, pe masura ce ne preluam puterea, ne putem confrunta cu probleme care tin de ego-ul nostru, pentru ca pur si simplu ne reechilibram si sosim in noile locuri legitime. Si, de buna seama, acum am dobandit dreptul de a prelua responsabilitatea privind planeta si spatiile noastre.

      Prin urmare, preluarea puterii poate fi legata de grija fata de sine si de stabilirea unor granite mult mai sigure, de reconfigurarea intr-un spatiu nou si diferit si de plasarea noastra pe primul loc, pentru o vreme, intrucat schimbam viteza intr-o treapta superioara, pentru timpurile ce vor veni. In ultima postare WINGS, m-am referit la multe energii ale celor care nu actionau decat in interes personal, dar nu la acest tip de energii ma refer aici.

      Pentru a integra noua noastra putere si a ne adapta la noul spatiu, trebuie sa le stabilizam si sa le ocrotim. Astfel, este posibil sa stim cu claritate ce vom permite si ce nu vom permite in spatiile noastre. Ne putem ocupa de situatia noastra financiara, avand grija in primul rand de noi; ne putem trezi epuizati fiindca am tinut cont de nevoile altora, asa cum am facut in trecut, in prima etapa.

      Pe parcursul primei etape, sau pana in septembrie 2009, am fost de acord sa sprijinim procesul de ridicare a acestei planete la un nivel mai inalt de constiinta, prin interactiunea cu multe dintre energiile mai intunecate si mai dense. Acum, lucrurile sunt foarte diferite. Pentru ca rolurile noastre sunt cu totul altele decat cele din prima etapa, putem spune acum “destul” in raport cu tot ceea ce am indurat in trecut. In acest fel, putem fi siguri ca ne aflam intr-un loc nou si diferit si ne putem asigura granitele, asa cum nu am mai facut-o niciodata, pentru ca incercam sa fim siguri ca noile noastre spatii sunt imaculate si pure, in timp ce integram energiile unei foarte noi realitati si a unui nou Eu.

      Si acest lucru se intampla fiindca ne aflam acum in cea de-a doua etapa, care presupune crearea noii realitati si, nu in mod obligatoriu, sprijinirea si ajutorul acordat altora. Daca urmeaza sa intemeiem o lume noua, trebuie sa fim capabili sa facem acest lucru. Trebuie sa cream spatii care sa ne sustina in ceea ce facem (si suntem) si in ceea intentionam sa facem in viitor. Da, multi dintre noi ii vor sprijini pe cei care se afla la niveluri inferioare noua, aflati la urmatorul nivel de mai jos (si in mod cert in legatura cu dezastrele naturale iminente), dar, vom ajunge sa intelegem ca, in vremurile ce vor veni (sau, de fapt, asa cum a fost dintotdeauna) , noi nu ii putem ajuta pe altii fara sa ne ajutam mai intai pe noi insine.

      Prima etapa a procesului Inaltarii a creat multe situatii in care parea ca nu avem de ales, dar am fi preferat sa nu le traim. La nivelul sufletelor noastre, noi ne faceam datoria de a creste vibratia planetei prin noi insine. Acum, ajungem sa fim pe primul plan, din toate punctele de vedere. Acest statut face parte din preluarea noii noastre puteri.

      Atunci cand fiica mea era insarcinata cu cei doi gemeni (care vor implini doi ani in luna iunie), am verificat energia acestora, pentru a vedea cum vor fi ei. Fiecare generatie sau succesiune de noi suflete care sosesc pe planeta vine cu o misiune sau un obiectiv ce nu poate fi schimbata. Aceste suflete noi au energii foarte diferite. Ele sunt fiinte foarte hotarate si puternice. Nimic nu ii poate opri sa faca ceea ce doresc. Ele isi cunosc menirea, cunosc modul in care va arata noua realitate si planifica totul printr-o intentie puternica, neezitand in realizarea obiectivelor pe care au venit sa le implineasca. Ei nu vor sovai niciodata….fiindca sunt cu adevarat fiinte puternice.

      In timpul ultimei mele vizite la nepoti, ei au devenit obsedati de dorinta de a avea niste crose de golf noi, asa cum avea fratele lor mai mare. Din fericire, am gasit unele din material plastic la magazin, iar baietii se imbaiau cu ele, dormeau cu ele, calareau pe ele in masina si le dadeau tot felul de intrebuintari, in timp ce ma aflam acolo. Intr-una din zile, in timp ce stateam pe canapea, Solomon a facut o miscare puternica cu crosa sa, lovindu-ma atat de puternic, incat mi-a aparut un cucui. Imediat ce m-au vazut suparata si indurerata, cei doi micuti au alergat la patuturile lor si au venit la mine cu paturelele lor, pe care mi le-au pus in poala, in timp ce ma dragaleau cu tandrete, miscati de situatia in care ma aflam.

      Aceasta este energia noilor suflete: foarte puternica, agresiva, activa si in forta; dar, totodata, noii copii au inima deschisa, neezitand sa ofere iubire si ingrijire. Aceasta este energia care ne invaluie acum si pe noi. Pe masura ce evoluam pentru a ne armoniza cu energiile noului Pamant, oricare ar fi stadiul in care ne aflam acum, noi “devenim” intotdeauna energia in care traim. Fiecare succesiune de suflete nou venite se potriveste perfect cu cea mai noua energie a Pamantului, iar in ceea ce ne priveste, noi evoluam in mod natural catre aceste niveluri energetice. In acest fel, putem veni ca un anumit tip de suflet, dar ne transformam intotdeauna in conform ultimului model. Poate fi necesar ca acum sa apelam la o noua putere interioara, dar oricum, ne este usor sa ne deschidem inimile atunci cand este necesar si in situatii potrivite (nu in situatii in care se profita de noi). Noua energie a inimii stie cand sa se deschida si cand sa ramana inchisa.

      Exista inca un scenariu care se dezvaluie. Exista intr-adevar energii care salasuiesc inca la nivelul celui de-al Doilea Pamant sau care se afla inca in jurul nostru si care nu vad inca imaginea de ansamblu sau ca exista cu adevarat un intreg. Desi multi dintre noi pot fi in prezent in pozitia de a-si purta singuri de grija sau, mai degraba, de a-si consolida fundatiile si modul de a fi, aceasta este o situatie temporara initiata de venirea echinoctiului din martie si de noul spatiu pe care l-am creat in acest fel.

      Asadar, chiar daca multi dintre noi se indreapta acum catre sine si catre trebuintele proprii, nu este vorba decat de aceasta etapa, asa ca avem forta necesara si putem fi pregatiti sa ii ajutam pe ceilalti atunci cand este nevoie si, de asemenea, sa incepem crearea noii planete Pamant. Sunt altii care vin dintr-o postura foarte diferita. Acestea sunt suflete care inca nu s-au trezit si inca nu au evoluat. Aceste suflete au grija de propriile lor cerinte si vor continua sa faca acest lucru, fiindca ei vin din energia fricii. Ei nu stiu cum sa interactioneze cu ceilalti, intalnindu-se undeva la mijloc, observand si recunoscand nevoile celor din jurul lor si nu inteleg ca exista un “intreg” undeva acolo, si nu doar un sine singular.

      Atunci cand interactionam cu aceste suflete, poate fi provocator, dar noi suntem fiinte care poarta de grija in moduri miraculoase si indreptate catre situatiile si schimbarile potrivite, deci nu mai trebuie sa ne asociem sau conectam cu aceste tipuri de energii. In urma cu cateva saptamani, o astfel de energie a afirmat ca eu “iau lucrurile la modul personal”, atunci cand obiectam cu glas tare fata de situatiile curente. Nu sunt de acord, si o spun din toata inima. Pentru mine, este o problema de integritate si decenta umana tot ce tine de binele acestei planete si de munca in echipa, luand in considerare cerintele tuturor celor implicati. Recent, am primit o scrisoare de la o femeie care tocmai experimentase acelasi lucru.

      Ne este destul de greu sa ne amintim de zilele cand eram atat de prinsi in procesul de tranzitie, cand parea ca nu ne puteam conecta cu nimeni si nimic si ne simteam pierduti. Cu fiecare miscare a Pamantului, ne conectam tot mai mult, pe masura ce fiecare energie se adapteaza si aliniaza cu noile energii ale noului Pamant. Cu multe zile in urma, prietenii mei din afara planetei mi-au dezvaluit ca urmeaza o serie mai severa de cutremure, care vor avea loc mai intai in zona Baja California (NT: peninsula din vestul Mexicului) si, pe masura ce fiecare zona seismica activa se aliniaza si se reaseaza, aceste miscari tectonice se vor produce si in sudul Californiei. Astazi, Baja California a inregistrat un cutremur de 6,9 grade (pana la limita superioara de 7,2 grade), fiindca Pamantul nostru isi continua procesul de adaptare la noile energii. Ca intotdeauna, noi vom fi exact acolo unde trebuie sa fim, la timpul potrivit, deoarece fiecare dintre noi dispune de barometre interioare si de o prezenta de spirit, chiar daca acestea sunt, uneori, la nivelul subconstientului.

      Odata ce noile noastre spatii devin si mai sigure, la fel se intampla si cu noua noastra putere, odata ce incepem sa locuim in noul si captivantul nostru spatiu, in noua realitate creata de noi.

Cu multa iubire si recunostinta,

Karen Bishop

- articol preluat de la editura For You -

Legenda Narciselor

Odata, narcisele erau fiinte libere, care aveau aripi si puteau sa zboare si sa se bucure de viata. Dar acestea se intamplau demult...

Narcisele, fiinte gingase si de o frumusete fragila, traiau intr-un loc inconjurat din toate partile de munti. Minunat era ca aici, in Tara Narciselor, viata se traia intr-o eterna primavara. Ele stiau ca dincolo de munti exista mai multe anotimpuri, dar in locul inconjurat de munti primavara era singurul anotimp. Cu mult, mult timp in urma, narcisele erau mesagerii viselor. Luna le dadea visul si ele trebuia sa il duca la oameni. Asta pana cand, nu se stie cum, oamenii au inceput sa viseze fara ajutor. Atunci, pentru ca narcisele nu mai trebuia sa calatoreasca, Luna, ajutata de Zana de Noapte si de Zana de Ziua, dar si de Soare, le-a facut cadou narciselor un taram in care era o primavara vesnica. Acum, noaptea, narcisele dormeau ca sub o vraja, ocrotite de Luna si de Zana de Noapte.
Narcisele aveau aripi de argint si zburau cu usurinta unui fluture. Traiau in armonie si fericire. Hrana lor erau roua si caldura pe care o primeau de la Soare. Pentru ca Soarele le era cel mai bun prieten.
Nu se stie de cand erau narcisele pe pamant. Se ridicasera si zburasera multe generatii. Acum erau conduse de Craiasa numita Narcisa-Frumoasa. Era cea mai frumoasa Craiasa pe care o vazuse Soarele vreodata. Si Soarele stia ce spune, pentru ca el se plimba pe tot pamantul si vedea multe.
In Tara Narciselor nu exista ura sau invidie. Nu existau durere si nici lacrimi. Viata lor parea vesnica si singura lor grija era aceea de a trai fericite. Sa zboare catre munti, sa priveasca de sus frumusetea pamantului, sa se apropie cat mai mult de Soare, prietenul lor. Dar narcisele stiau ca nu au voie sa treaca dincolo de cercul muntilor. Pentru ca acolo nu era primavara si ar fi putut muri pentru totdeauna.

Viata in Imparatia Narciselor era frumoasa si usoara...
Dimineata, Soarele le mangaia usurel cu razele, iar ele, narcisele, se trezeau cu zambetul pe fata. Isi intindeau aripile, sorbeau cateva picaturi de roua. Apoi fuguta adunau roua pentru restul zilei, cand Soarele avea sa straluceasca mai mult si roua avea sa se evapore, si o puneau la adapostul frunzelor de copac, acolo unde fiecare isi avea casuta. Pe timp de noapte, narcisele nu puteau sa zboare, aripile le deveneau grele. Cum Soarele isi retragea ultima raza si ramanea Luna stapana a tinutului primaverii, narcisele adormeau ca niste copii si se trezeau dimineata, cand Soarele se intorcea ca dintr-un vis.
Soarele si Luna se cunosteau de mult, erau astri nemuritori; in timp, prietenia lor devenise din ce in ce mai stransa. Iar Luna, mai romantica, se indragostise de Soare. Il iubea cum greu se poate descrie in cuvinte. Nici Soarele nu ramasese indiferent la stralucirea de argint a Lunii.
Chiar daca noaptea dormeau, narcisele stiau de la copacii in care traiau ca Luna le ocrotea si le iubea in felul ei. Daca ar fi trecut cineva prin tinutul narciselor ar fi vazut tot o scanteiere de argint. Caci Luna le mangaia si ea pe narcise cu razele ei. Si tot noaptea, in vis, sub privirea Lunii si a Zanei de Noapte, narcisele isi pierdeau aripile. Se intampla cam ceea ce noi am numi moarte. Dar ele nu dispareau de tot, caci aripile se transformau intr-un praf fin de argint, iar pana dimineata din praful argintiu se ridicau spre cer mai multe narcise.

Supararea Lunii

De cand Soarele ii spusese Craiesei Narciselor ca este cea mai frumoasa craiasa de pe fata pamantului, Luna se intristase si, daca inainte aparea la locul ei pe cer inainte ca Soarele sa se hotarasca sa plece, acum venea in ultima clipa, parca pentru a nu-l mai intalni pe astrul ei iubit. Si narcisele simteau ca s-a schimbat ceva in lume. Noptile erau mai reci si Luna nu le mai spunea in fiecare seara povesti, asa cum facea inainte, ca sa adoarma.
Dar ce facea Craiasa Narciselor? Ca o fiinta sensibila ce era, nu ramasese rece la complimentele Soarelui si incet, incet s-a indragostit de frumosul astru. In fiecare dimineata zbura fericita cat mai aproape de Soare, pana cu o clipa inainte ca aripile ei sa fie transformate in scrum de caldura astrului. Si Soarele o privea, minunandu-se de atata frumusete si gingasie, si o admira si in fiecare zi ii amintea ca este cea mai frumoasa dintre craiesele pamantului. Luna a tot sperat ca iubirea aceasta dintre Soare si Craiasa Narciselor este ceva trecator si, pe de alta parte, astepta clipa cand narcisa avea sa-si piarda aripile! Ea si cu Soarele erau nemuritori.
Intr-o dimineata, Luna, plina de suferinta, i-a atras atentia Soarelui ca a intrecut masura si ca, de cand se stie ea Luna, nu s-a mai intamplat asa ceva! Dar Soarele a scuturat cateva raze spunandu-i Lunii ca i se pare si ca dragostea lui fata de Luna e nemuritoare chiar daca acum e indragostit de narcisa. Luna a plecat furioasa. Noaptea urmatoare, Astrul Noptii nu a venit deloc in Tara Narciselor.

Razbunarea

Supararea Lunii a dus la pierderea aripilor si la legarea de pamant a narciselor.
A doua zi de dimineata, dezastrul se produsese. Narcisele care isi pierdusera aripile peste noapte ramasesera tot asa, un praf argintiu. Pline de teama, cateva narcise au mers la Craiasa, care, indragostita fiind, era deja pe cer, aproape de Soare, asa cum facea in fiecare dimineata. Atat de indragostita, incat nu a auzit chemarile curtenilor ei. Atunci au simtit narcisele, pentru prima oara in viata lor, ce este aceea durere si teama a inceput sa le dea tarcoale. In cele din urma, pe la amiaza, cand Soarele stralucea atat de tare, incat, chiar pe pamant daca erau, narcisele trebuia sa se ascunda in copaci, pentru ca sa nu fie arse de razele puternice ale Astrului Zilei, Craiasa Narciselor s-a intors si ea de pe cer. Fericita si vesela. Dar veselia ei a fost curmata brusc de ceea ce i-au povestit narcisele: ca suratele lor, care isi pierdusera aripile peste noapte, au ramas asa, un praf argintiu. Ca Luna ramasese furioasa, departe de Tinutul Narciselor. Craiasa l-a intrebat pe Soare daca le poate spune ce s-a intamplat cu suratele lor, dar Soarele nu stia. Le-a sfatuit sa astepte momentul cand Luna va veni si sa o intrebe pe ea. Pe seara, cand razele Soarelui se intalneau, de obicei, cu razele Lunii, narcisele s-au adunat toate si au asteptat ca Luna sa priveasca spre ele. Luna nu s-a uitat catre ele, dar narcisele au auzit clar cum il ameninta pe Soare: "Daca Narcisa-Frumoasa se mai apropie de tine mai mult decat celelalte narcise, ma voi razbuna! Nu mai ramane nimic din ele!". Apoi a plecat furioasa, lasandu-le pe narcise fara ajutor. Dimineata, dezastrul de cu o noapte inainte s-a repetat. Narcisele care isi pierdusera aripile ramasesera transformate in praf argintiu. Numai Zana de Noapte le putea ajuta. Dar ea avea tinutul dincolo de taramul de argint si orice narcisa care ar fi trecut dincolo de cercul magic de argint si-ar fi pierdut aripile pentru totdeauna. Ar fi murit.
Atunci si-au adus aminte ca Zana de Noapte, cea care le ocrotea intrarea intr-o noua viata, avea o sora – Zana de Ziua – care se arata foarte rar si traia retrasa undeva in munti, dar in interiorul cercului magic. Ea trebuia sa le spuna cum se ajunge la Zana de Noapte.

Cateva narcise au mers la Craiasa si i-au spus ca numai Zana de Noapte le-ar putea spune ce se intampla cu ele de aripile lor raman doar un praf argintiu. Si ca singura modalitate de a afla raspunsul la aceasta problema ar fi aceea ca unele dintre narcise sa mearga la ea. Peste munti, peste lumea de argint. Dar se stia foarte bine ca, daca vor trece cercul magic de argint, narcisele vor muri. Craiasa le-a ascultat si spre seara, cand Soarele nu mai ardea asa de tare, le-a chemat pe toate la sfat. Toate narcisele s-au strans in jurul copacului in care traia Craiasa.
"Cine va merge la Zana?" Craiasa a spus ca ea va fi cea care va cere ajutorul, pentru ca ea a provocat dezastrul. Si pentru ca isi iubea foarte mult poporul de narcise, cel care, pe vremuri, ducea visele oamenilor. Dar si narcisele o iubeau pe ea; stiau ca iubirea aceasta dintre ea si Soare le-a adus necazuri, dar mai stiau, de pe vremea cand duceau visele, ca iubirea nu se poate controla si o inima care a prins aripi cu greu mai poate fi oprita sa zboare!
Au discutat mult, pana aproape de ora la care trebuia sa-si stranga aripile pentru somn. Dar Craiasa-Frumoasa nu s-a lasat induplecata de rugamintile si de lacrimile supusilor. A doua zi de dimineata, cand s-a trezit, si-a luat ramas-bun de la narcise si a plecat repede spre munti. Trebuia sa ajunga inainte de apusul soarelui la Zana de Ziua.
Cand sa plece, Craiasa s-a auzit strigata usor de copacul in care ii crescusera aripile. "Nu uita de sipet!" Sipetul ii fusese lasat mostenire de mama sa, inainte de a-si pierde aripile. Copacul in care se nascuse ii spusese asta si ii aratase locul in care se afla sipetul. Si i-a mai spus ceva foarte important: "Cand vei simti ca nu mai ai putere, cand nu vei mai sti cum sa iesi dintr-o situatie, cand poporul iti va fi in pericol, sa deschizi sipetul. Te va ajuta". Acum sosise momentul, dar in graba ei Craiasa uitase. A deschis sipetul si a gasit scris pe o frunza din argint locul unde poate fi gasita Zana de Ziua. La limita dintre cele doua taramuri: cel de Argint si cel Necunoscut, unde pe narcise le asteapta pierderea aripilor. Si un mesaj scurt: "Ea te va ajuta...". Atat. Dar foarte important. Narcisa a luat frunza de argint cu ea si a plecat, cu teama de a nu ajunge prea tarziu.

Sacrificiu

A zburat ore in sir si muntele parca era tot mai departe, dar nu s-a lasat, pentru ca stia ca are de salvat o lume. Cu cat se apropia de munte, aripile ii deveneau din ce in ce mai grele, era tot mai frig si teama ca nu va ajunge o sugruma pe sarmana narcisa. Cu ultimele puteri s-a indreptat spre poarta taramului Zanei de Ziua. A mai apucat sa traga de lantugul clopotelului de aur si a cazut lesinata. S-a trezit atunci cand aripile i s-au dezghetat, au devenit iar ca un abur argintiu. Zana de Ziua se asezase langa ea si sufla vant de primavara, ca sa o incalzeasca. "Te asteptam – i-a spus –, stiam ca ai sa vii. Cunosc toate problemele tale. Doar sunt nasa ta si sunt zana!" Narcisa nu apucase sa spuna nimic. Dar au inceput sa-i curga lacrimi. Ii fusese teama ca nu va ajunge si a ajuns. Inainte de a cadea inghetata, a crezut ca va muri si nu-si va putea salva poporul. Acum se simtea bine, asa, ocrotita de Zana de Ziua. Dar ce urma? "Stiu de ce ai venit, draga Narcisa. Te voi ajuta sa vorbesti cu sora mea, Zana de Noapte, dar sa stii ca nu putem face mare lucru pentru voi, narcisele. Ati mai fost o data salvate de la pieire, atunci cand nu mai aveati rost pe pamant, cand oamenii au inceput sa viseze singuri. Atunci eu si sora mea am induplecat-o pe Luna si l-am rugat pe Soare sa va lase sa traiti in Taramul cu primavara vesnica. Pentru ca sunteti frumoase si pentru ca mie, si Soarelui, si Lunii, si surorii mele ne incantati privirile cu frumusetea si gingasia voastra. Dar tu ai facut o mare greseala. Cum ai indraznit sa te indragostesti de Soare? Soarele este nemuritor, iar voi, narcisele, va pierdeti aripile intr-o clipa din viata fara sfarsit a Soarelui! Si Luna?! Cea care a acceptat odata sa traiti, acum nu mai vrea sa auda de voi!"
"Zana mea cea buna, te rog frumos, ajuta-ma sa ajung la Zana de Noapte, la sora ta, si roag-o frumos sa vorbeasca ea cu Luna. Poate ne iarta si acum!"
Zana de Ziua nu a dat nici un raspuns. A ramas asa, tacuta, multa vreme. In cele din urma s-a ridicat de langa narcisa care devenise un izvor de lacrimi, s-a retras intr-o camaruta din castelul ei facut numai din flori si copaci si a stat acolo mult. Atat de mult, incat Soarele a apus si Craiasa-Frumoasa a cazut in somnul ei, adanc, de vraja.
A doua zi, dis-de-dimineata, Narcisa a vazut-o pe Zana venind cu un sipet din argint. Si i-a spus: "Intra aici. Vom merge impreuna la sora mea. Sipetul acesta, facut ca si voi, din aburi de argint, te va apara de moartea care te asteapta dincolo de Lumea de Argint". Zana si-a desfacut aripile si cat ai clipi a trecut muntii si firul magic de argint a fost lasat in urma. Au intrat intr-o lume intunecata, dar luminata de raze de luna, lasate acolo de Astrul Noptii.
Cele doua Zane s-au imbratisat. Nu se mai vazusera de pe vremea cand narcisele duceau visele oamenilor. Si au stat mult de vorba, ba chiar s-au incruntat putin. Iar Craiasa-Frumoasa astepta clipa cand va fi si ea intrebata ceva. Zana de Noapte s-a apropiat de sipetul in care era ferecata narcisa. "Micuto Craiasa, am sa incerc sa te ajut; vei ramane aici si vom vorbi cu Luna. Cand Luna se va intoarce pe taramul ei, eu si sora mea ne vom ruga de Astrul Noptii sa te ierte, in amintirea vremurilor bune. Si tu te vei duce acasa si niciodata nu vei mai zbura aproape de Soare, si vei uita ca l-ai iubit vreodata. Ai inteles? Aceasta trebuie sa fie promisiunea ta." Narcisa a fost de acord. Avea de ales?
Si Luna a venit si s-a incruntat cand a vazut-o pe Craiasa. Dar Zanele – pe care ea le aprecia foarte mult – au vorbit cu ea. Si au tot vorbit si i-au tot amintit ce frumos era cand ele cresteau visele, iar narcisele le duceau oamenilor, ca Luna s-a induiosat. A iertat-o pe Narcisa si i-a spus sa mearga linistita in Lumea de Argint. Dar... sa nu uite, niciodata sa nu se mai apropie de Soare si sa uite ca l-a iubit vreodata! Niciodata!


Zana de Ziua si-a luat ramas-bun de la sora ei si a plecat cu Craiasa. Apoi, cand au ajuns in interiorul Cercului de Argint, a deschis sipetul; Narcisa i-a multumit Zanei de Ziua, iar Zana a sarutat-o pe frunte. Si i-a mai spus: "Nu uita ca esti Craiasa narciselor, nu o narcisa oarecare!". Si Frumoasa a plecat spre narcisele ei. A ajuns si a aflat ca toate narcisele care isi pierdusera aripile devenisera mai multe, ca viata intrase in normal si veselia si fericirea aveau iarasi iz de vesnicie.
Cateva zile Craiasa si-a vazut de indatoririle ei. Dar ceva parca ii ingreuna aripile. Si lacrimile curgeau atunci cand se astepta mai putin. Supusii sai au vazut-o si au incercat sa o inveseleasca, dar nimic nu era pe placul ei. Ei au simtit iubirea Craiesei pentru Soare si au inteles ca nimic nu se poate pune in calea unei astfel de iubiri. Intr-o zi, printre hohote de plans, Craiasa s-a dezlipit de copacul in care crescuse si s-a avantat spre Soare!
Mai sus, tot mai sus, pana a simtit ca aripile incep sa i se topeasca. Suratele sale o priveau si inimile lor prinsesera aripi, inaltandu-se alaturi cu ea. Soarele o privea plin de dragoste stiind ca o priveste pentru ultima oara. A incercat sa-si stranga razele, nu a mai putut-o salva. Narcisa s-a topit. A disparut. Dar inainte de a muri a mai apucat sa-i spuna Soarelui "Te iubesc!".

Luna ii ceruse o promisiune Craiesei dar iubirea ei fata de Soare a fost mai presus de orice promisiune.
Ar fi vrut ca narcisele sa dispara cu totul de pe fata Pamantului. Dar Soarele a rugat-o sa fie milostiva. Si atunci Luna a hotarat: "De astazi, narcisele isi vor pierde aripile de argint. Nu vor mai putea zbura. Mai mult, vor prinde radacini si vor trai atat cat va fi primavara. Pentru ca cercul de argint se va rupe si aici, pe Taramul Narciselor, vor fi cele patru anotimpuri." Si dintr-odata, toate narcisele au simtit cum incepe sa le creasca radacini. Apoi, din locurile unde erau prinse aripile, le-au crescut petale albe, ca zapada. Acum era primavara.

Intr-o zi, intr-o alta primavara, un om mai curajos a trecut muntii care ocroteau Taramul Narciselor. S-a minunat de frumusetea fiintelor delicate care acopereau tot pamantul de acolo. Si a exclamat: "Ce flori frumoase! Nu am mai vazut pana acum!". Dar omul, fara sa stie ca demult narcisele ii aduceau visele, le-a luat cu el, sa le arate semenilor sai ce frumusete a descoperit. Narcisele au plans de fericire, pentru ca s-au ridicat de pe pamant si astfel au putut zbura din nou. Omul le-a aratat semenilor sai ce a gasit si s-au bucurat cu totii de frumusetea lor neasemuita. Cu timpul narcisele s-au ofilit si sufletele lor au prins aripi de argint si s-au inaltat catre Soare, acolo unde salasluieste Craiasa Frumoasa, in adancul inimii sale. Primavara insa, cand se topesc zapezile si Soarele incepe sa incalzeasca bine pamantul, narcisele iar infloresc, se intorc din nou pe pamant sa aminteasca oamenilor ca cine moare in iubire traieste vesnic. Si de atunci infloresc in fiecare primavara.

Aceasta a fost legenda narciselor.

(legenda populara romaneasca)

"Am vazut o lume inversata"

- Talmudul Babilonian, Tratatul Pesachim -

 

Ce este realitatea? Cum o percepem noi? Exista ea fara noi, sau este o imagine creata in noi, dependenta de calitatile noastre interioare?

Pare evident — realitatea este tot ceea ce vedem in jurul nostru: case, oameni, intregul univers…. Realitatea este ceea ce putem vedea, pipai, auzi, gusta si mirosi. Aceasta este realitatea. Oare asa e? 

E dimineata. Iti deschizi ochii si te intinzi. E o noua zi, soarele straluceste, si pasarelele ciripesc. Dar in adancul tau simti ca ceva nu e in regula. Te-ai trezit cu fata la cearsaf, si ultimul lucru pe care ai vrea sa il faci este sa te ridici din pat. Dar iti aduci aminte ca ieri a fost o zi perfecta; ai stiut ca va fi o zi minunata din momentul in care te-ai trezit si ai stralucit toata ziua.. Si azi, nici macar nu vrei sa te dai jos din pat.

Deci ce anume s-a schimbat de fapt? S-a schimbat realitatea? Sau tu te-ai schimbat?

Conform Cabalei, imaginea lumii asa cum o stim noi, de fapt, este inexistenta. “Lumea” este un fenomen simtit de fiintele umane. Ea reflecta nivelul pana la care calitatile unei persoane se potrivesc cu calitatea fortei abstracte din afara sa, forta Naturii.

Asadar ce este aceasta forta a Naturii care ne inconjoara? Cabalistii o descriu ca pe acea insusire a iubirii si daruirii absolute. Mai mult decat atat, ei explica ca gradul de echivalenta intre insusirile omului si insusirea Naturii este ceea ce omul percepe ca fiind “lumea”…

Ce inseamna aceasta? Haideti sa folosim un receptor radio pentru a demonstra. Statiile radio transmit in continuu, dar noi auzim emisiunile lor numai atunci cand fixam radioul pe o anumita frecventa. Cum anume “prinde” aparatul de radio emisiunea? Genereaza o frecventa interna care este identica cu undele de sunet care se propaga prin aerul din exteriorul sau. Astfel, receptorul radio “a prins” emisiunea numai dupa ce si-a modificat frecventa interna, dar undele de sunet au fost acolo tot timpul.

Cabalistii arata faptul ca noi percepem realitatea din afara noastra in acelasi fel – in concordanta cu “frecventa” pe care o generam inauntrul nostru.

Cu alte cuvinte, realitatea inconjuratoare este complet dependenta de calitatile noastre interioare. Asadar, numai noi o putem modifica.

In continuare sunteti confuzi?

Viata persoanei este in interiorul sau

Pentru a putea intelege felul in care percepem noi realitatea, haideti sa ne imaginam omul ca pe o cutie inchisa cu cinci “gauri”: ochi, urechi, nas, gura si maini. Aceste organe reprezinta cele cinci simturi ale noastre: vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Percepem realitatea prin aceste cinci simturi. Variatatea de tonalitati pe care le putem auzi, imagini pe care le putem vedea si asa mai departe, este complet dependenta de perceptia simturilor noastre.

De exemplu, haideti sa privim putin cum functioneaza sistemul nostru auditiv. Mai intai, undele de sunet ajung langa timpan si provoaca vibratia acestuia. Vibratiile timpanului misca oasele din urechea medie, si ca urmare a acestui fapt sunt trimise semnale catre creier. Creierul, apoi, traduce undele de sunet in sunete sau voci. In acest fel auzim noi. Cu alte cuvinte, intregul proces auditiv are loc inauntrul nostru. Toate celelalte simturi ale noastre functioneaza in acelasi fel.

Semnalele care ajung la noi prin toate simturile noastre merg la centrul de control al creierului. Acolo, informatia nou sosita este comparata cu informatia existenta in memoria noastra.

Bazandu-se pe aceasta comparatie, creierul nostru reproduce o imagine a unei lumi care pare sa existe „in fata” noastra. Acest proces creaza sentimentul ca traim intr-un anume „loc”, chiar daca acel loc este, de fapt, inauntrul nostru.

Deci ce anume percepem noi cu adevarat? Doar rectia noastra interna la stimuli externi – nu ceea ce e de fapt in afara. Noi suntem „inchisi in cutia noastra”, asadar nu putem spune cu adevarat ce e afara.

Imaginile noastre despre realitate, asadar, rezulta din structura simturilor noastre si din informatia existenta in creierele noastre. Cu ani in urma, stiinta descoperea ca prin stimularea electrica a creierului uman ne putea determina sa credem ca suntem intr-un anumit loc sau situatie.

De fapt, cercetatorii naturii stiu ca diferitele creaturi percep lumea diferit. Abilitatea unei pisici de a vedea prin intuneric este de sase ori mai mare ca a noastra. Simtul auzului la caine este mult mai ascutit si mai sensibil decat al nostru – cainii pot auzi sunete obisnuite cu mult inainte ca oamenii sa le auda. Ochiul uman este reglat intr-un spectru care variaza intre mov si rosu. De aceea nu putem vedea unde mai scurte decat mov, ca de exemplu ultravioletele. Totusi, albinele sunt capabile sa perceapa radiatiile ultraviolete si sa le foloseasca pentru a localiza diferitele tipuri de flori.

Asemenea exemple arata cu usurinta faptul ca daca oamenii ar avea alte simturi, ar percepe o cu totul alta imagine a realitatii.

Totul a fost un vis

Cabalistii ne explica faptul ca omul poate percepe realitatea pe doua niveluri, si amandoua sunt complet influentate de calitati interioare:

La primul nivel, insusirea interioara a fiintei umane este „egoismul”, care este opus insusirii Naturii. Aceasta insusire a egoismului, pe care o posedam in prezent, ne face sa ne simtim separati de altii, si chiar ne incurajeaza sa ne detasam de ceilalti. Egoismul este de asemenea ratiunea pentru care imaginea noastra asupra realitatii este una a razboiului, luptei, saraciei si coruptiei.

Totusi, cu timpul experienta noastra de viata ne determina sa ne dam seama ca perceptia egoista nu ne aduce satisfactie adevarata, de vreme ce nu ne poate provoca placere de durata.

La cel de-al doilea nivel, mai inalt, insusirea noastra interioara este iubirea si daruirea absoluta – la fel ca si insusirea fortei Naturii. Cei care percep lumea in acest fel pot vedea cum toti oamenii functioneaza ca partile unui sistem, actionand cu reciprocitate si creind un cerc de nesfarsita placere.

Comform Cabalei, existenta noastra la primul nivel este doar o faza prin care trecem, si toata ratiunea acestei etape este de a ne permite sa ne schimbam in mod independent perceptia asupra realitatii. Cabalistii, care au invatat cum sa isi schimbe perceptia, definesc existenta noastra actuala ca fiind „viata imaginara” sau „realitatea imaginara”.

Prin contrast, ei denumesc existenta corectata, intreaga si perfecta - „viata adevarata” sau „adevarata realitate”.. Cand isi amintesc de perceptiile lor anterioare egoiste, acestia le descriu ca pe un vis, spunand: „eram ca acei oameni care visau” (Psalmul 126:1)

Asta inseamna ca in acest moment adevarata realitate este ascunsa de noi. Nu o simtim deoarece noi ne percepem pe noi si lumea, in concordanta cu insusirile noastre interne, care sunt egoiste acum.

In acest moment, nu simtim ca toti oamenii sunt conectati ca fiind unul, pentru ca noi respingem o asemenea relatie. Dorinta egoista imprimata in noi nu este interesata in asemenea conexiuni, si acesta este motivul pentru care nu ne lasa sa vedem adevarata imagine a realitatii.

Daca am inversa egoismul nostru cu insusirea Naturii – iubire si daruire – am simti si am percepe cu totul alte lucruri in jurul nostru pe care inainte nu le-am observat.

Mai mult decat atat, tot ceea ce vedeam inainte va arata cu totul altfel – intreg, etern si avand un scop.

Aceasta este semnificatia pe care o dau Cabalistii, versului „Am vazut o lume inversata” (Talmudul Babilonian, Tratatul Pesachim).

Gusta si vezi

Intelepciunea Cabalei ne invata ca scopul nostru in viata este acela de a ne ridica in mod independent din existenta noastra prezenta si limitata la existenta adevarata si eterna.

Cum facem asta? Singura cale de eliberare de perceptia egoista este de a lua contact cu realitatea care exista in afara acesteia. Pentru a face asta, avem nevoie de carti autentice despre Cabala, pentru ca ele au fost scrise de acei care au descoperit adevarata imagine a realitatii. In cartile lor, Cabalistii ne povestesc despre realitatea perfecta, care este, de fapt, chiar langa noi. Avem nevoie doar sa ne schimbam frecventele interne pentru "a putea prinde emisiunea".

Pe masura ce persoana citeste despre adevarata realitate, ceata se ridica treptat de pe simturile sale si incepe sa simta realitatea. De fapt, Cabalistii ne explica faptul ca nu prin intelegerea textului ne schimbam insusirile. Chiar daca o persoana nu intelege ce citeste, dorinta lui de a intelege ii schimba perceptia.

„Chiar daca nu inteleg ceea ce invata, prin dorul si marea dorinta de a intelege ceea ce invata, aprind in persoana lor luminile care inconjoara sufletul.... In acest fel, chiar daca persoana nu are "vasele", atunci cand se angajeaza in aceasta intelepciune si mentioneaza numele luminilor si ale vaselor legate de sufletul sau, acestea imediat lumineaza inauntrul sau intr-o oarecare masura...”

Baal HaSulam,
”Introducere in Talmudul Eser Sefirot”

Diferenta dintre senzatia actuala a vietii si cea pe care am putea sa o obtinem este imensa. Ca sa o poata descrie intr-o oarecare masura, Cartea Zohar o compara cu diferenta dintre lumina subtire a unei lumanari si o lumina infinita, sau cu aceea dintre un graunte de nisip comparat cu lumea intreaga. Totusi, daca vrei sa sti cu adevarat ce inseamna, Cabalistii iti recomanda sa descoperi tu insuti.

„Gusta si vezi ca Domnul este bun” Psalmii 34:8